Gabriela Firea și-a delegat, din nou, atribuțiile pentru protestul din 10 august

0
16

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, și-a delegat atribuțiile către viceprimarul Aurelian Bădulescu în perioada 8-11 august 2019. În data de 10 august este anunțat un miting în București. Și anul trecut, în timpul protestului din 10 august, când a avut loc intervenția în forță a jandarmilor în Piața Victoriei, primarul Gabriela Firea își delegase atribuțiile viceprimarului Bădulescu.

În decizia prin care Gabriela Firea îl lasă la conducere pe Aurelian Bădulescu este menționată și obligația viceprimarului „de a întreprinde orice alte măsuri legale de natură a asigura caracterul pașnic și civilizat al adunărilor publice”. În cazul în care și Aurelian Bădulescu va lipsi, responsabilitatea protestului din 10 august îi revine Directorului General de Poliție Locală, Daniel Mihai Răsica.

Anul trecut, primarul a motivat că în ziua protestului se afla la Tallinn, într-o vizită oficială, pentru a discuta cu oficialii estonieni despre reformele administrative.

Redactor: Robert Kiss

Sursa: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here